T******* B***** M*****
ApelantP****** L***** I***
IntimatDECIDE: Admite apelul declarat de petentul apelant Tofanică Bogdan Marian împotriva sentinţei civile nr. 7164/18.06.2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Tofanică Bogdan Marian, în contradictoriu cu Poliţia Locală Iaşi, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria ISC nr.134634 din 01.09.2020. Dispune înlocuirea sanc?iunii amenzii contravenţionale în cuantum de 725 lei aplicate prin procesul-verbal anterior menţionat cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Respinge cererea apelantului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor judiciare. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 11.11.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art.396 alin.2 Cod procedură civilă.
Hotarare 1005/2021 din 11.11.2021DISPUNE Amână pronunţarea la data de 11.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 octombrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2021Amână pronunţarea la data de 28.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 octombrie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2021