C****** V*******
PetentÎn baza art. 587 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat C****** V*******, (...), deţinut în Penitenciarul Bucureşti – Jilava. În baza art. 587 alin. (2) C. pr. pen., fixează termen de reiterare a cererii de liberare condiţionată la data de 14.04.2022. În baza 275 alin. (2) C.proc.pen., obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare. În baza art. 275 alin. (6) C.proc.pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 313 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului. Măsura dispusă se comunică şi administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.11.2021.
Hotarare 2725/2021 din 16.11.2021Avându-se în vedere complexitatea cauzei, precum şi lipsa de timp pentru a delibera, faţă de dispoziţiile art. 391 Cod de procedură penală, urmează să stabilească pronunţarea hotărârii la data de 16.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2021Amână cauza la data de 15.11.2021, ora 11.30, în vederea realizării măsurilor dispuse de către instanţa de judecată.
Incheiere de sedinta din 25.10.2021