K***** I***** I********** R* S***
ReclamantM**** A***** C*******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*** în contradictoriu cu pârâta MIHAI ANDREEA-CRISTINA. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.614,72 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii şi suma de 344,57 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare calculată asupra acestor sume de la data cesiunii de creanţă şi până la data plăţii efective. Respinge solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 11.02.2022.
Hotarare 118/2022 din 11.02.2022Amână pronunţarea la data de 11.02.2022, dată la care soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2022