J****** I***
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal, admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul J****** I***, ...., aflat în executarea pedepsei de 1 an, 2 luni, 20 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 921/2020 de către Judecătoria Satu Mare. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 965/2020 emis de Judecătoria Satu Mare. În baza art. 100 alin. 5 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, sens în care se va dispune revocarea liberării condiţionate. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 313 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Cazacu Luiza, conform delegaţiei nr. 326/25.03.2021. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea minutei. Pronun?ată în ?edin?a publică de azi, 26.03.2021.
Hotarare 307/2021 din 26.03.2021Amână pronunţarea în cauză pentru data de 26.03.2021, sala 1, ora 12:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2021