N**** E********** S***** P*** C** A* M***** S****
CreditorT**** P***** A** S**
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MOCIRAN VIOREL şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 506/2021 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MOCIRAN VIOREL, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare NEXUS ELECTRONICS S.R.L., împotriva debitorului T**** P***** A** S**, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 694/2021 din data de 22.01.2021 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti, în dosar nr. 21669/4/2020, definitivă. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 345,68 lei reprezentând debit restant, la care se adaugă penalităţi de 1%/zi de întârziere de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă şi suma de 50 de lei reprezentând cheltuieli de judecată, la care se vor adăuga cheltuielile de executare ocazionate cu efectuarea executării silite. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.10.2021.
Incheiere de executare silita 868/2021 din 20.10.2021