S* A******* S** S**
ReclamantS* D***** A*** S**
PârâtÎndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în minuta sentinţei civile nr. 222/28.05.2021, în sensul că, la alineatul 2 se va scrie suma de 6.363,68 lei în loc de 6.472 lei, iar la alineatul 3 se va scrie suma de 423,18 lei în loc de 428,60 lei. Menţine restul dispoziţiilor minutei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi 21.07.2021, la sediul Judecătoriei Bălceşti, jud. Vâlcea, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.07.2021Admite, în parte, cererea având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata sumei de 6.472 lei reprezentând debit parţial, actualizată cu rata inflaţiei calculată de la data scadenţei facturii seria AGPR nr. 14/12.08.2020 până la data plăţii efective, către reclamantă. Obligă pârâta la plata sumei de 428,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă. Respinge în rest cererea. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Bălceşti. Pronunţată azi 28.05.2021, la sediul Judecătoriei Bălceşti, jud. Vâlcea, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 222/2021 din 28.05.2021Amână pronunţarea la data de 28.05.2021, ora 13,00, când pronunţarea se va putea face şi prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile legii.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.05.2021Amână pronunţarea la data de 21.05.2021, ora 13,00, când pronunţarea se va putea face şi prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile legii
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.05.2021Amână pronunţarea la data de 14.05.2021, ora 13,00, când pronunţarea se va putea face şi prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile legii.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.05.2021