C****** G******
InculpatI****** A*****
InculpatP**** D*****
InculpatÎn temeiul art. 362 rap. la art. 208 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpatei P**** D***** (date) dispusă prin încheierea NR. 57/C pronunţată la data de 18.01.2021 de Tribunalul Bucureşti şi menţine această măsură. În baza art.215 alin.1 C.proc.pen.. impune inculpatei respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: - să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; - să informeze de îndată organele judiciare, judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată şi organul desemnat cu supravegherea cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la secţia poliţie în raza căreia domiciliază ( Secţia 24 Poliţie), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art.215 alin.2 C.p.p., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatei să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu părţile civile 1. SC TBI Credit IFN SA – date; 2. OTP BANK SA - date – cu excepţia soluţionării amiabile a laturii civile a cauzei, cu persoanele vătămate CREDIUS IFN SA - Voluntari, date 2. RAIFFAISEN BANK SA - date; 3. SIMPLU CREDIT IFN SA - date, 4. SC CREDIT PENTRU FIECARE SA – HAPPY CREDIT - date; 5. FIRST BANK SA - date; 6. CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR “UMANITATEA” - date; 7. CREDEX IFN SA - date; 8. CREDIT EUROPE BANK SA - date; 9. MOZIPO IFN SA - date, cu martorii Fieraru Costică, Cercel Alexandra Ioana şi Ghi?ă Cătălin Marian, precum şi cu inculpaţii: 1. CALOFIR STELICĂ; 2. C****** G******, 3. I****** A***** , 4. GANEA ALEXANDRA DANIELA, ; 5. ISPAS ARITINA; 6. RĂDUCAN DUMITRU ; 7. ENESCU CONSTAN?A GEORGETA,; 8. NASTUR (FOSTĂ BOTEA) ELENA , 9. NASTUR VERGIL ; 10. BANU ILIE ; 11. NI?Ă ION; 12. ANGHEL ION; 13. MIHALACHE MIHAELA; 14. NICU?OR DAN; 15. RADU STELIAN ; 16. MARINCA MARIA 17. POPA CONSTANTINA, 18. BĂTĂNA?I MARIAN; 19. STAN GELU ‚; 20. STOENESCU ZAMFIRA 21. ISPAS ?TEFAN - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În temeiul art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C.pr.pen. supravegherea respectării de către inculpat a obliga?iilor care ii revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către Secţia 24 Poliţie. În temeiul art. 362 raportat la art. 208 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpatei I****** A***** (date) dispusă prin încheierea NR. 57/C pronunţată la data de 18.01.2021 de Tribunalul Bucureşti şi menţine această măsură. În baza art.215 alin.1 C.proc.pen.. impune inculpatei respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: - să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată. - să informeze de îndată organele judiciare, judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată şi organul desemnat cu supravegherea cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la secţia poliţie în raza căreia domiciliază ( Secţia 19 Poliţie), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art.215 alin.2 C.p.p., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatei să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu părţile civile 1. 1. SC TBI Credit IFN SA – date; 2. OTP BANK SA - date – cu excepţia soluţionării amiabile a laturii civile a cauzei, cu persoanele vătămate CREDIUS IFN SA - Voluntari, date 2. RAIFFAISEN BANK SA - date; 3. SIMPLU CREDIT IFN SA - date, 4. SC CREDIT PENTRU FIECARE SA – HAPPY CREDIT - date; 5. FIRST BANK SA - date; 6. CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR “UMANITATEA” - date; 7. CREDEX IFN SA - date; 8. CREDIT EUROPE BANK SA - date; 9. MOZIPO IFN SA - date, cu martorii Fieraru Costică, Cercel Alexandra Ioana şi Ghi?ă Cătălin Marian, precum şi cu inculpaţii: 1. CALOFIR STELICĂ; 2. C****** G******, 3.P**** D***** , 4. GANEA ALEXANDRA DANIELA, ; 5. ISPAS ARITINA; 6. RĂDUCAN DUMITRU ; 7. ENESCU CONSTAN?A GEORGETA,; 8. NASTUR (FOSTĂ BOTEA) ELENA , 9. NASTUR VERGIL ; 10. BANU ILIE ; 11. NI?Ă ION; 12. ANGHEL ION; 13. MIHALACHE MIHAELA; 14. NICU?OR DAN; 15. RADU STELIAN ; 16. MARINCA MARIA 17. POPA CONSTANTINA, 18. BĂTĂNA?I MARIAN; 19. STAN GELU ‚; 20. STOENESCU ZAMFIRA 21. ISPAS ?TEFAN; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În temeiul art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C.pr.pen. supravegherea respectării de către inculpat a obliga?iilor care ii revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către Secţia 19 Poliţie. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive formulată de inculpatele I****** A***** şi P**** D*****, prin apărător ales. În temeiul art. 362 rap. la art. 208 C.pr.pen constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul C****** G****** (DATE) prin încheierea din data de 08.04.2021, rămasă definitivă la data de 10.04.2021 şi menţine această măsură. În baza art.215 alin.1 C.p.p. impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară, instanţa şi organul desemnat cu supravegherea cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Secţia 20Poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen.., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; - să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Fieraru Costică, Cercel Alexandra Ioana şi Ghi?ă Cătălin Marian, precum şi cu inculpaţii: 2. P**** D***** ; 3. I****** A***** , 4. GANEA ALEXANDRA DANIELA; 5. ISPAS ARITINA 6. RĂDUCAN DUMITRU CNP 7. ENESCU CONSTAN?A GEORGETA, ; 8. NASTUR (FOSTĂ BOTEA) ELENA , 9. NASTUR VERGIL ; 10. BANU ILIE ; 11. NI?Ă ION, ; 12. ANGHEL ION ; 13. MIHALACHE MIHAELA ; 14. NICU?OR DAN 15. RADU STELIAN 16. MARINCA MARIA 17. POPA CONSTANTINA, 18. BĂTĂNA?I MARIAN ; 19. STAN GELU ‚ ; 20. STOENESCU ZAMFIRA, 21. ISPAS ?TEFAN În temeiul art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. (4) C.pr.pen. supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către Secţia 20 Poliţie. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2021.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 05.10.2021