D***** N******
InculpatT*** M****
Parte vătămatăS******* M******** T**** M*******
Parte civilăP******** D* P* L**** J********** T**** M*******
PetentDecizia penală nr. 576/A din data de 19.04.2021 - În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de partea civilă ŢECU MARIN împotriva Sentinţei penale nr.214 din data de 08 decembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele în Dosarul nr.2474/329/2019. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă şi, în fond, rejudecând: În temeiul art.193 alin.2 cu aplic. art.61 alin.1-3 şi alin.4 lit.c din Codul penal, condamnă pe inculpatul D***** N****** la pedeapsa de 5.000 lei amendă, determinată prin înmulţirea a 250 zile-amendă cu suma de 20 lei, corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (fapta din data de 15 februarie 2019). În temeiul art.63 alin.1, 3 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.22 alin.1, 2 din Legea nr.253/2013, potrivit cărora, dacă se află în imposibilitatea de a achita integral amenda aplicată în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, poate solicita judecătorului delegat cu executarea eşalonarea plăţii amenzii în rate lunare, pe o perioadă care nu poate depăşi 2 ani. Majorează cuantumul daunelor morale acordate părţii civile ŢECU MARIN şi obligă pe inculpat să îi plătească, cu acest titlu, suma de 8.000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului rămân în sarcina statului. În temeiul art.276 alin.6 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, cererile apelantului parte civilă şi intimatului inculpat privind plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2021.
Hotarare 576/2021 din 19.04.2021stabileşte termen de pronunţare a hotărârii la data de 19 aprilie 2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,12 aprilie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2021faţă de lipsa apelantului parte civilă, stabileşte un nou termen de judecată la data de 12.04.2021.
Incheiere de sedinta din 15.03.2021