F******** M*****
InculpatI*** G***
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C. proc. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 şi 43 alin. 5 C.pen condamnă pe inculpatul F******** M*****, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor stabilite prin ordinul de protec?ie provizoriu, faptă prev. de art. 47 alin. 2 rap. la art. 31 alin. 1 din Legea 217/2003 cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p. (faptă din data de 12.12.2020). În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul F******** M*****, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor stabilite prin ordinul de protec?ie provizoriu, faptă prev. art. 47 alin. 1 din Legea 217/2003 rap. la art. 38 al. 1 lit. e şi h din Legea nr. 217/2003 (faptă din data de 16.06.2021). Constată că infracţiunile pentru care inculpatul F******** M***** a fost condamnat prin prezenta sunt concurente. În baza art. 38 alin. 1 C.pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din cealalată pedeapsă, respectiv 2 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 72 C.pen. deduce perioada în care inculpatul F******** M***** a fost reţinut, arestat la domiciliu ?i arestat preventiv de la data 18.05.2021, ora 14.00 la data de 19.05.2021, ora 14.00 ?i de la data de 23.06.2021 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 C.proc.pen. rap. men?ine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul F******** M*****, arestat în baza M.A.P. 26/UP/23.06.2021, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 21982/94/2021 al Judecătoriei Buftea. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri la data rămânerii definitive a acesteia. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (800 lei în faza de urmărire penală şi 900 lei în faza de judecată). Onorariul apărătorului din oficiu, Ignat Vladimir, în cuantum de 1.495 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 31.01.2022, prin punerea hotărârii redactate la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 53/2022 din 31.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 31.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2022Amână judecarea cauzei la data de 20.01.2022, fată de solicitarea inculpatului, în vederea prezentării persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021