G******* I*****
Inculpat av. ales. Zoiţa DanielÎn baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul G******* I*****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal.(fapta din data de 02.03.2020) În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul G******* I*****, fiul lui Gheorghe şi Daniela Maricica, născut la 16.07.1999 în municipiul Fălticeni, cu domiciliul în comuna Vultureşti, sat Valea Glodului, nr. 313, judeţul Suceava, fără antecedente penale, CNP 19907163373 la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal.(fapta din data de 26.12.2020) Constată că faptele din prezenta cauză sunt săvârşite în condiţiile concursului de infracţiuni prevăzut de dispoziţiile art. 38 alin. 1 Cod Penal. În temeiul art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod Penal dispune contopirea pedepselor mai sus aplicate inculpatului, urmând ca în final să stabilească în sarcina inculpatului o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare. În baza articolului 91 din Codul penal, suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei principale rezultante stabilite ?i stabile?te un termen de supraveghere de 2 ani, conform articolului 92 din Codul penal. În baza articolului 93 alineatul 1 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza articolului 93 alineatul 2 litera b) din Codul penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Proba?iune Suceava sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate, program apreciat ca adecvat de către acest serviciu de proba?iune; În baza articolului 93 alineatul 3 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunită?ii, în cadrul Primăriei Municipiului Fălticeni sau în cadrul Primăriei comunei Vulturesti , pe o perioadă de 60 de zile, consilierul de proba?iune din cadrul Serviciului de Proba?iune Suceava urmând a stabili, pe baza evaluării ini?iale, la care dintre cele două institu?ii men?ionate urmează a fi prestată munca. În baza articolului 91 alineatul 4 din Codul penal, atrage aten?ia inculpatului că nerespectarea cu rea-credin?ă a măsurilor de supraveghere ?i a obliga?iilor stabilite prin prezenta hotărâre ori săvâr?irea unei noi infrac?iuni pe parcursul termenului de supraveghere au drept consecin?ă revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform articolului 96 din Codul penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 500 lei din care suma de 115 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 martie 2022.
Hotarare 93/2022 din 17.03.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 17.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2022