C**** D****
InculpatA****** N******** D* A*********** F****** -****
Parte civilăÎn baza art. 35 alin. 1, raportat la art. 41 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, iar în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 734/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul C**** D****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de„contrabandă” prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” prev. de art. 342 alin. 2 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 16 noiembrie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 16.11.2021