B**** L******** M****
Intimat PetentI************ T********* D* M**** O**
Apelant IntimatRespinge apelul formulat de apelantul I************ T********* D* M**** O** împotriva sentinţei civile nr. 2822/28.06.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată la data de 10.02.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 89/2022 din 10.02.2022Încuviinţează, pentru ambele părţi probele administrate în faţa instanţei de fond. Suplimentarea probatoriului în apel cu proba testimonială, în sensul reaudierii martorilor audiaţi la fond, proba cu mijloacele materiale de probă şi proba cu înscrisuri. Se va emite adresă către Precizia – Societatea Cooperativă pentru a se comunica dacă la data de 05.01.2021, intimatul B**** L******** M**** avea închiriat sau deţinea vreun alt drept de folosinţă a vreunui spaţiu situat pe str. Piteşti, nr. 185 din municipiul Slatina în incinta imobilelor deţinute de societatea cooperativă. Amână judecarea cauzei la data de 10.02.2022, ora 09:00, pentru când se va cita apelantul intimat cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei fotografiile color, efectuate cu ocazia controlului, întrucât cele ataşate la fond sunt ilizibile, intimatul petent având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.11.2021.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021