S* U*** S*
ReclamantS**** C*******
PârâtSuspendă judecata cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.11.2022.
Incheiere suspendare din 07.11.2022Pentru lipsă de procedură, amână judecarea cauzei la data de 07.11.2022.
Incheiere de sedinta din 05.09.2022îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 21.06.2022Având în vedere procesul verbal întocmit la data de 16.05.2022 de către Preşedintele Secţiei Civile a Judecătoriei Ploieşti, în conformitate cu Hot. nr. 09/04.05.2022 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploieşti, prin care s-a decis desfiinţarea completului de judecată CIV6 s-a procedat la repartizarea ciclică a dosarelor civile aflate pe stocul completurilor desfiinţate, între completurile din cadrul secţiei civile, dosarele fiind ordonate în funcţie de data înregistrării şi distinct pe etape, respectiv dosare aflate în procedura prealabilă, dosare cu termen de judecată şi dosare suspendate, la repartizare avându-se în vedere completurile civile deschise prin Hotărârea 09/04.05.2022 în ordinea acestora, CIV4, CIV27, CIV31, CIV37, CIV38, CIV39
Incheiere de sedinta din 19.05.2022Dispune preschimbarea termenului de judecată din data de 19.05.2022, la data de 21.06.2022, ora 10, sala 3, pentru când se vor cita păr?ile. Cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată astăzi, 13.05.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 13.05.2022Instanţa amână cauza şi acordă termen la data de 19.05.2022, ora 10:00, sala 2.
Incheiere de sedinta din 07.04.2022