B*** C********* C******
PetentRespinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condi?ionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Codlea cu privire la condamnatul Bloj Constantin (). Fixează termen după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată pot fi reînnoite la data de 1.07.2021. Obligă petentul condamnat la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 313 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei azi, 10.01.2022.
Hotarare 16/2022 din 10.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.01.2022preschimbă termenul pentru 06.01.2022 sala J3 ora 11.50
preschimbă termenul pentru data de 23.12.2021 sala 29 Bis ora 10.00
Având în vedere lipsa petentului condamnat va amâna judecarea cauzei la data de 22.12.2021
Incheiere de sedinta din 15.12.2021