L****** V*******
Contestator InculpatL****** D****
Contestator InculpatB***** V*****
Contestator InculpatB***** C******
Contestator InculpatÎn baza art 204 alin 12 CPP admite contestaţiile formulate de către inculpaţii L****** D**** şi B***** C****** împotriva încheierii nr.171/10.12.2021 pronunţată în dosar penal nr. 25069/197/2021 al Judecătoriei Braşov pe care o desfiinţează sub aspectul admiterii propunerii de arestare preventivă a acestor inculpaţi şi rejudecând în aceste limite : Înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului L****** D****, cu măsura controlului judiciar prevăzută de art. 215 C. proc. Pen pe o durată de 60 zile de la data de 16.12.2021 până la data de 13.02.2022. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul L****** D**** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Braşov.SIC-Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să comunice periodic, respectiv lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului B***** C******, cu măsura controlului judiciar prevăzută de art. 215 C. proc. pen pe o durată de 60 zile de la data de 16.12.2021 până la data de 13.02.2022. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul B***** C****** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Braşov.SIC-Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să comunice periodic, respectiv lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.4 şi 6 Ncpp prezenta încheiere se comunică inculpaţilor,organului de supraveghere IPJ Braşov.SIC-Biroul Supravegheri Judiciare,Poliţiei com.Vâlcele, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Poliţiei de Frontieră Române. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor L****** D**** şi B***** C****** şi plasarea sub control judiciar, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii relativ la inculpaţii L****** V******* şi B***** V*****. Respinge contestaţiile formulate de către inculpaţii L****** V******* şi B***** V*****. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare de la fond şi din contestaţie rămân în sarcina statului. Onorariile apărătorilor din oficiu doamnele avocat-Bunduc Claudia,Crăciun Laura,Păun Alina şi Gheorghiescu Emanuela în cuantum de câte 313 lei se avansează din fondul Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi, 16.12.2021.
Incheiere masuri preventive faza de UP 138/2021 din 16.12.2021Dosar penal nr. 25069/197/2021 Dispune: 16.12.2021 În baza art. 278 alin. 1 Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi în dispozitivul deciziei penale nr. 138/16.12.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. 25069/197/2021, în sensul că organul desemnat cu supravegherea inculpaţilor L****** D**** şi B***** C****** este IPJ Covasna, iar nu IPJ Braşov, cum din eroare s-a menţionat. Definitivă. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 16.12.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.12.2021Termen de judecata preschimbat la data de 16.12.2021,ora 13,30, sala T3