N******** L****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind capătul de cerere ce are ca obiect sumelor reţinute cu titlul de cotă CASS din drepturile cuvenite potrivit Legii nr.341/2004 aferente perioadei 01.01.2015 – 31.12.2015, şi respinge acest capăt de cerere, pentru împlinirea termenului de prescripţie. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumelor reţinute cu titlul de cotă CASS din drepturile cuvenite potrivit Legii nr.341/2004, începând cu data de 01.01.2016 sume la care se va adăuga dobânda legală, de la data scadenţei, la data plăţii efective. Respinge celelalte preten?ii, ca neîntemeiate. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Executorie. Pronunţată astăzi, 10.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Hotarare 8588/2021 din 10.12.2021Amână pronunţarea la data de 10.12.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 26.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2021Amână pronunţarea la data de 26.11.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2021