G***** A*** E****** S** L* C****** A** N****** S****
ApelantU***** L********** S**
IntimatRespinge, ca nefondat, apelul principal declarat de apelanta-intimată G. A. E. SRL în contradictoriu cu intimata-apelantă U. L. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2232/5 aprilie 2021 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 25112/211/2019. Respinge, ca nefondat, apelul incident declarat de intimata-apelantă U. L. SRL în contradictoriu cu apelanta-intimată G. A. E. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2232/5 aprilie 2021 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 25112/211/2019, pe care o menţine în întregime. Respinge, ca neîntemeiată, cererea apelantei-intimate G. A. E. SRL având ca obiect obligarea intimata-apelantă U. L. SRL la plata cheltuielilor de judecată din apel. Obligă apelanta-intimată G. A. E. SRL să plătească intimatei-apelante U. L. SRL suma de 1.500,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se vor depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17 ianuarie 2022.
Hotarare 47/2022 din 17.01.2022amână pronun?area la data de 17.01.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2022