K********* A*****
IntimatM******** I********
IntimatM****** N****** K***
IntimatK********* A****** P*** A****** L* U** I********
IntimatA***** N*****
IntimatAdmite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta. În baza art. 318 alin. 15 C. proc. pen., confirmă soluţia de renunţare la urmărire penală din data de 20.10.2021, dată în dosar nr. 587/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, în cauza având ca obiect infracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, săvârşită de suspectul K. A., şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, săvârşită de suspecţii M. I., M. AI N. K., fapte prevăzute de art. 262 alin. (1) Cod penal, respectiv 32 alin. (1) Cod Penal. Confirmă soluţia de renunţare la urmărire penală din data de 20.10.2021, dată în dosar nr. 587/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, cu privire la infracţiunile de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fapte prevăzute de art. 262 alin. (1) Cod penal, respectiv 32 alin. (1) Cod Penal. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 29.04.2022.
Incheiere finala dezinvestire 84/2022 din 29.04.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronun?area pentru data de 29.04.2022, ora 09:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2022în vederea citării celorlalţi doi intimaţi
Incheiere de sedinta din 09.03.2022În vederea citării suspectului M.I. prin afişare la uşa instanţei, va amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 09.12.2021