G***** I**
InculpatT**** F*****
Parte civilăIa act de constituirea persoanei vătămate T.F. ca parte civilă şi dispune efectuarea cuvenitei modificări în Ecris, în sensul introducerii calităţii acestuia de parte civilă. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată că Tribunalul Mureş este competent din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ce priveşte dosarul penal nr. 532/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în care s-a emis Rechizitoriul din data de 26.10.2021, privind pe inculpatul G.I., cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin.1 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul G.I. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 26 noiembrie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara199/2021 din 26.11.2021