Dosar 2536/107/2021 din 14.07.2021

drepturi băneşti SPOR STABILITATE 15%


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2536/107/2021
Data dosar:
14.07.2021
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti SPOR STABILITATE 15%
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.02.2022 la ora 09:00

    Complet: C11 LM
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER ÎNVĂŢĂMÂNT BLAJ-JIDVEI, în numele şi pentru membri de sindicat HANDREA MĂRIOARA în contradictoriu cu pârâta Ş***** G********* Ş***, şi, în consecinţă: Obligă pârâtul, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator a lui HANDREA MĂRIOARA, la calcularea şi plata în favoarea acestei, a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a sportului de stabilitate de 10% – începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare pe perioada cât îndeplineşte condiţiile de acordare a drepturilor în cauză şi a menţinerii prevederilor legale care instituie acordarea majorărilor salariale solicitate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi a dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi băneşti, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată astăzi, 3 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 129/2022 din 03.02.2022
  • Sedinta din data de 27.01.2022 la ora 09:00

    Complet: C11 LM
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la 3.02.2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.01.2022
  • Sedinta din data de 13.01.2022 la ora 09:00

    Complet: C11 LM
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la 27.01.2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD