A** A******** R********** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtA**** P**** M****
IntervenientAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ABC ASIURĂRI-REASIGURĂRI S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ASIGURARE-REASIGURARE S.A. şi cu intervenientul A**** P**** M****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unor penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate la debitul de 6800,74 lei reprezentând despăgubire achitată de reclamantă în dosarul de daună nr. CA/C/SC/0084/2020, începând cu data de 23.09.2020 şi până la data achitării integrale a debitului, 11.01.2021. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 06.07.2022.
Hotarare 11108/2022 din 06.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 23.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 22.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2022