S***** E**********
ReclamantG******** D******
ReclamantD****** C**************
ReclamantR***** D***************
ReclamantD******* C***********
ReclamantAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta-reclamantă Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava, privind Sentinţa nr. 1903 din 12 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2542/86/2021, intimată fiind pârâta Şcoala Gimnazială Nr. 2 Vatra Dornei, judeţul Suceava. Îndreaptă eroarea materială din minuta, cuprinsul şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1903 din 12 octombrie 2021 a Tribunalului Suceava, în sensul că se va trece, în mod corect, numele membrei de sindicat reclamantă Suciu Elena-Magda, în loc de Siciu Elena-Magda, cum în mod greşit s-a menţionat. Îndreptarea se va realiza în ambele exemplare originale ale hotărârii. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 1903 din data de 12 octombrie 2021 a Tribunalului Suceava şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 26.11.2021Admite, în parte, ac?iunea. Obligă pârâta să calculeze ?i să achite reclaman?ilor S***** E**********, Gavrilu?ă Daniela, D****** C**************, R***** D***************, Dumitriu Claudia-Anca, Nimigean Mihaela, Ciuhlău Daniela, Ciuban Cecilia-Dorina, Forfotă Dorina, Toda?că Ionela-Loredana, Cormo? Maria, Lupa?cu Cornelia, Hreciniuc Ionela-Cerasela, Seliman Lumini?a- Dorinu?a, Ungureanu Ovidiu ?i Honciuc Maria-Raluca, diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.01.2019 - 31.05.2021. Obligă pârâta să calculeze ?i să achite reclamantei Nichiceanu Maria, diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.01.2019 – 30.11.2020. Obligă pârâta să calculeze ?i să achite reclamantelor Ichim Doina, Chirap Ioana-Adriana ?i Mandache Elena, diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.01.2019 - 31.08.2020. Obligă pârâta să calculeze ?i să achite reclamantelor Hop?a Otilia ?i Siciu Elena-Magda, diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.09.2020 - 31.05.2021. Obligă pârâta să calculeze ?i să achite reclamantei Ghiulă Maria-Roxana, diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.12.2020 - 31.05.2021. Obligă pârâta să actualizeze diferenţele salariale cuvenite reclaman?ilor cu rata infla?iei de la data plă?ii ?i să calculeze la acestea dobânda legală penalizatoare începând cu data scaden?ei dreptului salarial ?i până la data plă?ii efective. Respinge restul pretenţiilor, ca nefondate. Respinge cererea reclamantei Droniuc Dorina-Elena, ca nefondată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată azi, 12.10.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1903/2021 din 12.10.2021Amână pronunţarea la data de 12 octombrie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2021