V**** Z*******
Apelant InculpatK**** V******
Intimat Parte vătămatăB************* R***
Intimat Parte vătămată1. În conformitate cu art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admite apelul declarat de inculpatul V.Z.(d.p.) împotriva sentinţei penale nr. 643/19 octombrie 2021 pronunţate de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 2543/258/2021 şi, în consecinţă: 2. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, în rejudecare: 2.1. În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen., scade din pedeapsa principală de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului, pe lângă durata reţinerii şi a arestării preventive deduse prin hotărârea apelată şi perioada reţinerii de 24 de ore din data de 17 iulie 2019. 2.2. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. 3. Conform art. 424 alin. 3 C. pr. Pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului şi perioada arestării preventive, începând cu data de 19 octombrie 2021 –de pronunţare a sentinţei apelate, la zi. 4. Potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. Pen., rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat în apel. Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în apel, în sumă de 868 lei se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei. 5. Definitivă. Pronunţată la data de 17 ianuarie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, persoanelor vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 24/2022 din 17.01.2022Stabileşte că pronunţarea hotărârii va avea loc la data de 17 ianuarie 2022, ora 11.00, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Dispune crearea unui dosar asociat în care se discută verificarea legalităţii şi oportunitării măsurii arestării preventive.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2021