A******* V******
ReclamantF***** L*****
ReclamantM****** D****
ReclamantA******** I************
ReclamantC******** A*******
ReclamantAdmite cererea de îndreptare a erorilor materiale, formulată de petenta ALIAN?A SINDICATELOR DIN ÎNVĂ?ĂMÂNT SUCEAVA. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea de amânare a pronun?ării din 04.10.2021 ?i sentinţa civilă nr. 1928 din 19.10.2021, pronunţate de Tribunalul Suceava – Secţia I Civilă, în dosar nr. 2456/86/2021, în ceea ce prive?te numele reclamantelor VOIVOD ANCU?A ?i F***** L*****, care vor fi men?ionate corect, în loc de VIOVOD ANCU?A ?i FLOAREA ANCU?A, cum greşit au fost consemnate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava-Arhiva Sec?iei I Civilă. Pronunţată azi, 22.12.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.12.2021Admite, în parte, cererea. Obligă pârâta să calculeze ?i să achite reclamanţilor A******* V******, Floarea Livica, M****** D****, A******** I************, C******** A******* şi Viovod Ancuţa, diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a creşterii cu 25% aferente grada?iei de merit, pentru perioada 01.01.2019 - 31.05.2021. Obligă pârâta să actualizeze diferenţele salariale cuvenite reclamanţilor cu rata infla?iei de la data plă?ii ?i să calculeze la acestea dobânda legală penalizatoare începând cu data scaden?ei dreptului salarial ?i până la data plă?ii efective. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată azi, 19.10.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1928/2021 din 19.10.2021Amână pronunţarea la data de 19 octombrie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2021