B***** C********* R*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 4 Cpp raportat la raportat la art. 83 şi la art. 335 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp, stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului Borzo? Constantin Răzvan, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 27.09.2021). În baza art. 83 alin. 1 Cp amână aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 Cp, de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e. În baza art. 85 alin. 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b Cp impune în sarcina inculpatului Borzo? Constantin Răzvan obliga?ia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii pe o perioadă de 40 de zile în cadrul Primăriei Mun. Săcele sau în cadrul Primăriei Mun. Bra?ov, ori în cadrul unei alte institu?ii din subordinea Consiliului Jude?ean Bra?ov. În baza art. 86 alin. 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e Cp se comunică Serviciului de Probaţiune Braşov. În baza art. 404 alin. 3 Cpp, atrage atenţia inculpatului Borzo? Constantin Răzvan asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 Cpp, obligă inculpatul Borzo? Constantin Răzvan la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (100 lei din cursul urmării penale ?i 200 lei din cursul procedurii de cameră preliminară ?i judecată). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i procurorului prin intermediul grefei instan?ei, astăzi, 03.06.2022.
Hotarare 923/2022 din 03.06.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, stabileşte termen de pronunţare la data de 03.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2022pentru ca inculpatul să depună înscrisuri la dosar, amână judecarea cauzei pentru data de 04.05.2022, ora 11,00, sala J3
Incheiere de sedinta din 23.03.2022