L***** G*****
InculpatStabileşte faţă de inculpatul L***** G***** pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere , prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 23.01.2021 ). În baza art. 83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gala?i , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul, Primăriei comunei Lie?ti , jude?ul Gala?i pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Gala?i . În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Gala?i . În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 220 lei este aferentă urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, care se va depune la Judecătoria Gala?i, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală. Pronun?ată astăzi,11.11.2022 prin punerea la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 1595/2022 din 11.11.2022Amână pronunţarea la data de 11.11.2022 în vederea pronunţării, solutia urmand a fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2022Se acordă termen la data de: 04.11.2022 în vederea pronunţării, solutia urmand a fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2022Amână pronunţarea la data de 1.11.2022, prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2022Amână pronunţarea la data de 31.10.2022, prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2022Se acordă termen la data de:14.10.2022 în vederea pronun?ării, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2022Se acordă termen la data de: 30.09.2022 în vederea pronun?ării, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.09.2022Amână pronun?area la data de 16.09.2022 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.08.2022Se acordă termen la data de: 19.08.2022 în vederea pronunţării, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.07.2022Se acordă termen la data de 22.07.2022 în vederea pronuntarii, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2022Se acordă termen la data de 24.06.2022 în vederea pronuntarii, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2022Se acordă termen la data de 26.05.2022 în vederea efectuării de verificări cu privire la inculpat.
Incheiere de sedinta din 24.03.2022