Dosar 2551/107/2021 din 15.07.2021

drepturi băneşti SPOR 10 % SPOR DE SUPRASOLICITARE NEUROPSIHICĂ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2551/107/2021
Data dosar:
15.07.2021
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti SPOR 10 % SPOR DE SUPRASOLICITARE NEUROPSIHICĂ
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C2 LM
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER ÎNVĂŢĂMÂNT BLAJ – JIDVEI, cu sediul în reprezentat legal prin preşedinte prof. Petri Ana Dorina, în numele şi pentru membrii de sindicat : DATCU ANIŞOARA, SPĂTĂCEAN ANA, COCIŞ ANGELA, MĂRGINEAN IOANA, PRISCĂ RODICA ELIZA, SÂRB MĂDĂLINA ELENA, SIBIŞN DIANA DANIELA, VADADY GAVRIL, MEZEI IULIANA în contradictoriu cu pârâta ?COALA GIMNAZIALĂ RO?IA DE SECA?, cu sediul în şi în consecinţă : Obligă pârâta, la calcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea sporurilor/majorărilor/creşterilor salariale la salariul aflat în plată, cuvenite diferenţiat în raport cu funcţia deţinută şi perioada lucrată în unitatea de învăţământ de către fiecare membru de sindicat astfel : - pentru DATCU ANIŞOARA, SPĂTĂCEAN ANA, COCIŞ ANGELA, MĂRGINEAN IOANA, VADADY GAVRIL - de 10% la salariul de bază aflat în plată cuvenit în baza art. 16 din Anexa I, Cap. I, B din Legea nr. 153/2017, pentru suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 01.12.2018 şi de 8 % reprezentând spor activitate desfăşurată în localităţi izolate începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, pe perioada în care fiecare dintre aceştia îndepline?te condiţiile pentru acordarea acestor drepturi salariale şi sunt menţinute reglementările care prevăd aceste drepturi salariale; - pentru SIBIŞN DIANA DANIELA - de 10% la salariul de bază aflat în plată cuvenit în baza art. 16 din Anexa I, Cap. I, B din Legea nr. 153/2017, pentru suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 10.06.2020 şi de 8 % reprezentând spor activitate desfăşurată în localităţi izolate începând cu data de 10.01.2018 până în data de 31.08.2018 şi din data de 10.06.2020 şi în continuare, pe perioada în care îndepline?te condiţiile pentru acordarea acestor drepturi salariale şi sunt menţinute reglementările care prevăd aceste drepturi salariale; - pentru SÂRB MĂDĂLINA ELENA - de 10% la salariul de bază aflat în plată cuvenit în baza art. 16 din Anexa I, Cap. I, B din Legea nr. 153/2017, pentru suprasolicitare neuropsihică şi de 8 % reprezentând spor activitate desfăşurată în localităţi izolate începând cu data de 01.09.2020 şi în continuare, pe perioada în care fiecare dintre aceştia îndepline?te condiţiile pentru acordarea acestor drepturi salariale şi sunt menţinute reglementările care prevăd aceste drepturi salariale; - pentru PRIŞCĂ RODICA ELIZA - de 10% la salariul de bază aflat în plată cuvenit în baza art. 16 din Anexa I, Cap. I, B din Legea nr. 153/2017, pentru suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 01.09.2019 şi de 8 % reprezentând spor activitate desfăşurată în localităţi izolate începând cu data de 01.01.2018 până în data de 31.08.2018 şi din data de 01.09.2019 şi în continuare, pe perioada în care îndepline?te condiţiile pentru acordarea acestor drepturi salariale şi sunt menţinute reglementările care prevăd aceste drepturi salariale; - pentru MEZEI IULIANA - de 10% la salariul de bază aflat în plată cuvenit în baza art. 16 din Anexa I, Cap. I, B din Legea nr. 153/2017, pentru suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.12.2018 până la data de 31.08.2019 şi de 8 % reprezentând spor activitate desfăşurată în localităţi izolate începând cu data de 01.09.2018 şi până la data de 31.08.2019; Obligă pârâta să plătească membrilor de sindicat actualizarea diferenţelor salariale datorate prin raportare la indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor salariale începând cu data scadenţei fiecărei diferenţe salariale lunare şi până la achitarea efectivă a diferenţelor salariale. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în data de 14.04.2022, în condiţiile prevederilor art. 396, alin 2, Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 731/2022 din 14.04.2022
  • Sedinta din data de 07.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C2 LM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 14.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2022
  • Sedinta din data de 31.03.2022 la ora 09:00

    Complet: C2 LM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 07.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 31.03.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2022
  • Sedinta din data de 17.03.2022 la ora 09:00

    Complet: C2 LM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 31.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.03.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022
  • Sedinta din data de 03.03.2022 la ora 09:00

    Complet: C2 LM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 17.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD