Dosar 25548/197/2021 din 17.12.2021

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25548/197/2021
Data dosar:
17.12.2021
Instanta:
Judecătoria Brașov
Departament:
PENAL
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.01.2022 la ora 09:00

    Complet: P10-CAMERA PRELIMINARA+FOND-AMANARI
  • respinge cererea

    În baza art. 587 alin. (2) C.pr.pen. raportat la art. 59 C.pen. 1969, respinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condiţionată din executarea pedepsei de 16 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 293/2011, pronunţată de Tribunalul Harghita, în urma căreia a fost emis m.e.p.î. nr. 432/2012, formulată de comisia privind acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Codlea, privind persoana condamnată CÎMPEAN GHEORGHE, Stabileşte termen la expirarea căruia cererea sau propunerea de liberare condiţionată pot fi reînnoite după data de 15.04.2022. În temeiul art. 272 alin. (2) rap. la art. 275 alin. (6) C.pr.pen., cheltuielile constând în onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 lei, rămân în sarcina statului şi se avansează Baroului Braşov din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.01.2022.

    Hotarare 36/2022 din 13.01.2022
  • Sedinta din data de 11.01.2022 la ora 09:00

    Complet: P10-LIBERARI CONDITIONATE
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru pronunţarea în cauză la data de 13.01.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD