A************ F******* P***** M****
Intimat ReclamantU***** C***** P******
Recurent PârâtConstată perimat recursul declarat de recurenta U***** C***** P****** în contradictoriu cu intimata reclamantă A************ F******* P***** M**** împotriva Sentinţei nr.108/LP din 21 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o menţine în totul. Fără cheltuieli de judecată în recurs. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, care se depune la Curtea de Apel Oradea. Pronunţată în şedinţă publică azi 12 octombrie 2021.
Hotarare 157/2021 din 12.10.2021Având în vedere că în cauză nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă dispune suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului în arhiva instanţei până la intervenţia părţilor. Cu recurs pe toată perioada suspendării.
Incheiere suspendare din 26.01.2021