Dosar 2554/265/2021 din 20.09.2021

ordonanţă preşedinţială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2554/265/2021
Data dosar:
20.09.2021
Instanta:
Judecătoria Năsăud
Departament:
Judecatoria Nasaud
Obiect:
ordonanţă preşedinţială
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2021 la ora 13:00

    Complet: compl 13
  • Încheiere

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii în privinţa cererii de lămurire a hotărârii, invocată de pârâţii BD şi BR . Admite cererea având obiect lămurire hotărâre, formulată de reclamanţii CG şi CE . Lămureşte dispozitivul încheierii de îndreptare a erorii materiale din Sentin?a Civilă nr.2128/2021 pronunţată în dosar nr.2554/265/2021 al Judecătoriei Năsăud, în sensul că obligă pârâţii BD şi BR să efectueze lucrări de decolmatare (desfundare) a albiei vechi a pârâului ce traversează terenul pârâţilor, pentru ca acesta să se scurgă prin tubul instalat în acest scop, iar în caz de refuz vor fi autorizaţi reclamanţii să execute lucrarea, până la soluţionarea litigiului în fond, prin care se solicită a obliga pârâţii să readucă cursul pârâului în vechea albie, astfel cum a fost reţinut iniţial în considerentele Sentin?ei Civile nr.2128/2021. De asemenea, dispozitivul va cuprinde menţiunea că hotărârea este executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, la Judecătoria Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.11.2021.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2021
  • Sedinta din data de 19.11.2021 la ora 9:00

    Complet: compl 13
  • Amână cauza

    se califică cererea ca şi lămurire/completare dispozitiv şi se acordă termen pentru citarea părţilor prin notă telefonică

    Incheiere de sedinta din 19.11.2021
  • Sedinta din data de 11.11.2021 la ora 9:00

    Complet: compl 13
  • Încheiere

    Admite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 11.11.2021
  • Sedinta din data de 05.11.2021 la ora 9:00

    Complet: compl 13
  • Fond

    Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, ca lipsită de obiect. Admite cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale

    Hotarare 2128/2021 din 05.11.2021
  • Sedinta din data de 04.11.2021 la ora 11:00

    Complet: compl 13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.11.2021 din lipsă de timp pentru deliberare

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2021
  • Sedinta din data de 27.10.2021 la ora 15:00

    Complet: compl 13
  • Amână cauza

    administrare proba cu interogatoriul;

    Incheiere de sedinta din 27.10.2021
  • Sedinta din data de 13.10.2021 la ora 13:00

    Complet: compl 13
  • Amână cauza

    ataşare dosare;

    Incheiere de sedinta din 13.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD