S****** I****
InculpatK*** Z***
Parte civilăZ**** Z***
Parte civilăZ**** M*****
Parte civilăB**** M****
Parte civilăConstată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul S****** I****. În baza art. 208 alin. 5 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul S****** I****, fiul lui ..., măsură luată prin Încheierea nr. 160/2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 2567/107/2019/a1.1. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, impune inculpatului S****** I**** respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului S****** I**** respectarea următoarelor obligaţii: a)să nu depăşească limita teritorială a României şi să nu pătrundă pe teritoriul judeţului Bihor decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căreia se află cauza; b)să nu ia legătura şi să nu comunice pe nicio cale, direct sau indirect ?i nici prin intermediul altor persoane cu persoanele vătămate/păr?ile civile: K*** Z***, Zambo Zsolt, Z**** M*****, B**** M****, Zambo Aron Iosif, cu reprezentan?ii legali ai persoanelor vătămate:Keri Irenke, Zambo Monica, Barbu Agneta, Zambo Rita, precum şi cu martorii: Clamba Victor, Vaida Ioan, Clamba Maria, Dan Dumitru, Szilagyi Imre, Zambo Monica, Keri Irenke, Zambo Rita, Voina Maria Minerva, Moldovan Constantin, Moldovan Manuel, Cuc Armănu? Cătălin, Olteanu Marius Ioan, Badea Ionu? Bogdan, Băl?at Gheorghe, Petru? Radu Felician, Suciu Darius Vasile, Petru? Gelu Cătălin. c)să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului S****** I**** că, în caz de încălcare cu rea - credinţă a obligaţiilor enumerate mai sus, care îi revin pe durata măsurii preventive, măsura preventivă a controlului judiciar se poate înlocui cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Desemnează cu supravegherea respectării de către inculpatul S****** I**** a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar I.G.P.R. – I.P.J. Alba – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.10.2021.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata64/2021 din 26.10.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, stabileşte termen de pronunţare la data de 26.10.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2021