C******** F******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2, 10 Cod procedură penală, raportat la art. 375 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpatul C******** F****** la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârşirea la data 15.07.2018 a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este săvârşită în concurs cu infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 189/30.01.2020 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul 14754/215/2019, definitivă prin decizia penală nr. 583/23.06.2020 a Curţii de Apel Craiova şi cu infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 2 ani prin sentinţa penală nr. 2762/12.11.2020 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul 11520/215/2020, definitivă prin decizia penală nr. 307/01.03.2021 a Curţii de Apel Craiova. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, Contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 Cod penal, aplicată în cauza de faţă, cu pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 189/30.01.2020 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul 14754/215/2019, definitivă prin decizia penală nr. 583/23.06.2020 a Curţii de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 Cod penal şi cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2762/12.11.2020 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul 11520/215/2020, definitivă prin decizia penală nr. 307/01.03.2021 a Curţii de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 Cod penal şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedeapse (adică 1 an, 2 luni şi 20 zile) în final inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 3 ani, 2 luni şi 20 de zile. Constată că fapta din prezenta cauză este comisă în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea inculpatului C******** F****** la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 2214/05.07.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosar nr . 1154/215/2019, definitivă prin decizia penală nr. 1397/22.10.2019 a Curţii de Apel Craiova. În temeiul art. 43 alin. 1 Cod penal, adaugă pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă de 3 ani, 2 luni şi 20 de zile la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 2214/05.07.2019, urmând ca inculpatul C******** F****** să execute pedeapsa de 5 ani, 8 luni şi 20 de zile. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. b Cod penal, aplică alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal (pedepse complementare care au fost aplicate prin sentinţa penală nr. 567/12.04.2018 a Judecătoriei Piteşti, în dosar nr. 2066/280/2017, definitivă prin neapelare la data de 03.05.2019). În baza art. 45 alin. 5 raportat la art. 45 alin. 3 lit. b Cod penal, interzice, ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală rezultantă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. 3 Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată în detenţie de inculpatul C******** F****** de la 26.03.2019 la zi şi menţine starea de detenţie. Anulează mandatul de executare numărul 2820/2020 din 02.03.2021 al Judecătoriei Craiova, emis în baza sentinţei penale nr. 2762/12.11.2020 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul 11520/215/2020, definitivă prin decizia penală nr. 307/01.03.2021 a Curţii de Apel Craiova în executarea căruia se află inculpatul şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, Obligă inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare către stat (din care 300 lei cheltuieli avansate în faza de urmărire penală). Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu la instanţă (avocat Militaru Marieta - Irina – delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3640/21.04.2021), în cuantum de 868 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 10 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 124/2021 din 10.11.2021Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţarea hotărârii la data de 10 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2021Incuviinţează cererea de amânare formulată de avocat Militaru Marieta – Irina, desemnat din oficiu pentru inculpat. Amâmă judecarea cauzei la data de 19.10.2021, ora 11:00, pentru când se va cita inculpatul, în Penitenciarul Pelendava, cu solicitarea de a fi prezentat personal la şedinţa de judecată, prin videoconferinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.09.2021.
Incheiere de sedinta din 17.09.2021Amână judecarea cauzei la data de 17.09.2021, ora 11:00, pentru când se va cita inculpatul, în Penitenciarul Pelendava, cu solicitarea de a fi prezentat personal la şedinţa de judecată, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, la cererea expresă a acestuia. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 18.06.2021Emiterea adresei către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Craiova, cu solicitarea de a înainta în fotocopii: sentinţa penală nr. 189 din 30.01.2020 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 583 din 23.06.2020 a Curţii de Apel Craiova în dosar nr. 14754/215/2019, sentinţa penală nr. 2214/05.07.2019 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 1154/215/2019 definitivă prin decizia penală nr. 1397/22.10.2019 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţa penală nr. 2762/12.11.2020 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 11520/215/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 307/01.03.2021 a Curţii de Apel Craiova, cu menţiunea stadiului executării fiecăreia dintre ele. Emiterea adresei către Penitenciarul Deva, cu solicitarea de a înainta în fotocopie mandatul de executare a pedepsei închisorii, respectiv mandatul în executarea căruia se află în prezent inculpatul. Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2021, ora 11:00, pentru când se va cita inculpatul, în Penitenciarul Deva. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2021.
Incheiere de sedinta din 14.05.2021