H***** M***** G*******
ReclamantS* P****** I********* S******* S**
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul HRIŢCU MARIUS GHEORGHE în contradictoriu cu pârâta S* P****** I********* S******* S**. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale aferente perioadei 01.03.2020-31.05 2020, a contravalorii concediului de odihnă neefectuat, a sporului de noapte în cuantum de 25% pentru orele lucrate noaptea şi a sporului de 3 lei pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie calculat de la scadenţă şi până la plata integrală a acestora. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 02.06.2022.
Hotarare 674/2022 din 02.06.2022Amână pronunţarea în cauză pentru data de 02 iunie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2022În vederea administrării probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 24.02.2022În vederea administrării probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 16.12.2021În vederea administrării probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 21.10.2021