Z******* R***** D****
ReclamantC******* N******* P**** R**** B******
PârâtAdmite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta Z.R.D., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional,,Petru Rareş,,,Beclean, şi-n consecinţă: Obligă pârâtul angajator să acorde reclamantei, în perioada 1 ianuarie 2019 –31.05.2021, majorarea salariului pentru dirigenţie de 10%, prin aplicarea acestei majorări la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018, pentru determinarea tranşelor de majorare, până la data la care salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, iar ulterior, majorările se aplică la noul salariu de bază. Obligă pe pârâtul angajator să plătească reclamantei diferenţele salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiile formulate ca neîntemeiate . Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 24.05.2022.
Hotarare 1055/2022 din 24.05.2022din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 24 mai 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2022revenire adresă
Incheiere de sedinta din 14.03.2022efectuare adresă
Incheiere de sedinta din 14.02.2022