S******** D* P********* C**** S******
PetentJ********** C**************** E******** P*****
PetentF***** M****** S*****
IntimatÎn baza art. 67 din Legea 252/2013 rap. la art. 88 Cod penal, respinge ca neîntemeiată sesizarea Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin, Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caransebeş, privind revocarea amânării aplicării pedepsei de 4 luni închisoare stabilită în sarcina intimatei F***** M****** S*****, prin Sentinţa penală nr. 156/10.05.2019 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 3604/208/2018, modificată pe latură civilă prin Decizia penală nr. 762/A/31.07.2019 a Curţii de Apel Timişoara. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.09.2022.
Hotarare 282/2022 din 27.09.2022admite cererea de amânare formulată de intimată. Acordă un ultim termen pentru ca intimata să facă dovada achitării diferenţei despăgubirilor civile la care a fost obligată
Incheiere de sedinta din 17.05.2022admite cererea de amânare formulată de intimată. Acordă termen pentru ca intimata să facă dovada achitării diferenţei despăgubirilor civile la care a fost obligată
Incheiere de sedinta din 22.03.2022admite cererea de amânare formulată de intimată. Acordă un ultim termen pentru a se face dovada achitării sumelor la care a fost obligată prin s.p.
Incheiere de sedinta din 25.01.2022pentru citarea intimatei cu mandat de aducere şi efectuarea de adresă către Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin
Incheiere de sedinta din 07.12.2021Amână cauza la 07.12.2021 ora 09.00 la solicitarea intimatei, în vederea achitării sumelor la care a fost obligată prin hotărârile de condamnare
Incheiere de sedinta din 19.10.2021Amână cauza la 19.10.2021 ora 09.00 pentru a se emite adrese către Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş şi Primăria Caransebeş - Serviciul taxe şi impozite pentru a se solicita veniturile impozabile ale intimatei începând cu data de 31.07.2019 şi dacă aceasta figurează cu bunuri impozabile.
Incheiere de sedinta din 21.09.2021Preschimbă termenul de judecată la 21.09.2021 ora 09.00