R*** A****
Petent ReclamantM******* C*********
Intimat PârâtP******* O*****
Autoritate tutelarăP******* V******
Autoritate tutelarăAdmite cererea având ca obiect delegare autoritate părintească, formulată de reclamanta R. A. - M., în contradictoriu cu pârâtul M. C.. În baza art. 105 alin. 3 din Legea nr. 272/2004; Deleagă temporar autoritatea părintească asupra minorei O. B. C., născută la data de (...), în favoarea intimatului M. C. (cu domiciliul în (...), pentru toată perioada în care mama minorei, respectiv reclamanta R. A. – M. (cu domiciliul în (...), va fi plecată în străinătate ?i tatăl minorei, respectiv O. E. – I. (cu domiciliul legal în (...), nu-?i va exprima inten?ia în fa?a Direc?iei Publice de Asisten?ă Socială din cadrul P. C. V. de a se ocupa personal de fiica sa, dar nu mai mult de 1 an de zile de la data pronun?ării prezentei hotărâri. În baza art.105 alin.7 din Legea nr.272/2004; Stabileşte ca, pe perioada delegării autorităţii părinteştii asupra minorei O. B. C., intimatul M. C. să aibă următoarele drepturi şi obligaţii: - asigurarea condiţiilor de viaţă necesare dezvoltării minorului (stare de sănătate, dezvoltare fizică, educaţie, şcolarizare); - paza şi supravegherea minorului; - dreptul de a lua anumite măsuri disciplinare faţă de minor, cu respectarea demnităţii acestuia şi fără să primejduiască dezvoltarea fizică, intelectuala, morală ori sănătatea acestuia; - dreptul de a cere înapoierea minorului de la orice persoană care-l ţine fără drept; - dreptul de a stabili locuinţa minorului; - obligaţia de a informa minorul despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia; - obligaţia de a coopera cu minorul; - dreptul şi obligaţia de a administra bunurile minorului; - dreptul şi obligaţia de reprezentare în actele civile şi de a lua toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor acestuia; - obligaţia de a coopera cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii şi educării. În baza art. 105 alin. 8 din Legea nr. 272/2004; Pune în vedere intimatului M. C. obligaţia de a se prezenta la serviciul public de asistenţă socială de la locuinţa minorei (P. C. V.) în vederea stabilirii şi respectării programului de consiliere. Conform art. 105 alin. 9 din Legea nr. 272/2004, o copie a hotărârii de delegare se va comunica Primarului Ora?ului O. (de la domiciliul mamei), Primarului Comunei A. (de la domiciliul tatălui) ?i la Primăria Comunei V. (de la re?edin?a persoanei căreia i se acorda delegarea autorită?ii părinte?ti). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Hârşova. Dată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 18.05.2021, în conformitate cu prevederile art. 402 C.p.c.
Hotararecameraconsiliu319/2021 din 18.05.2021Amana cauza la data de 18.05.2021 pentru administrare probe suplimentare.
Incheiere de sedinta din 13.04.2021