F****** D****
InculpatÎn temeiul art. 362 raportat la art. 208 alin. 2 şi 5 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luate faţă de inculpatul Feren?i Dănu?, , trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 867/P/2021 din data de 05.07.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, pentru pretinsa săvârşire a infrac?iunii violen?ă în familie, prev. de art. 199 alin. (1) C. pen., rap. la art. 193 alin. (2) C. pen., măsură dispusă prin încheierea penală nr. 568/30.09.2021 a Judecătoriei Gherla, pe care o menţine în continuare. În temeiul art. 215 alin. 1 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. 2 C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Cluj, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; b) să nu se apropie de persoana vătămată FCD precum şi de martorii Feren?i BA, FPI, IAM, FV – la mai puţin de 200 m şi să nu comunice cu aceştia pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin. 3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C.proc.pen., respectarea obligaţiilor impuse inculpatului se va verifica periodic de către IPJ Cluj SIC- Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 C.proc.pen. o copie a minutei se comunică, în ziua pronunţării ei, inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, precum şi organelor de frontieră în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin. În temeiul art. 41 alin. 1 rap. la art. 40 lit. a din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, măsura dispusă se comunică şi autorităţilor competente să elibereze paşaportul, Direcţiei Generale de Paşapoarte şi Inspectoratului General al Poliţiei Române. Următoarea verificare a subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar se va efectua înainte de expirarea unui termen de 60 de zile. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2021, ora 14.45.
Hotarare 1175/2021 din 24.11.2021