S********* Î********* P************* D******* C****** P*** R*********** L****
ReclamantG******** C* P****** P******** N*** A******* Z******** P*** R*********** L****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământ Preuniversitar „Diaconu Coresi” Judeţul Braşov, în numele membrelor de sindicat Hurgoi Ramona, Oloeriu Camelia, Butum Gabriela, Pinţea Simona, având Căţioiu Maria, Theiss Loredana, Olariu Olga, Porancea Georgiana, Anghel Marinela,Banciu Sorina, Panaghioiu Alina Daniela, având Olaru Eliza, Clinciu Ştefania Adelina, Clopoţel Mădălina Nicoleta, Canţa Nicoleta, şi Reit Teodora, în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 „Albinuţa” Zărneşti, prin reprezentat legal, şi în consecinţă: Obligă pârâta la calculul şi plata drepturilor salariale cuvenite membrelor de sindicat reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite ca urmare a aplicării majorării de 10%, acordate pentru desfăşurarea activităţii de dirigenţie, la salariul de bază în plată deţinut la momentul acordării dreptului, începând cu data de 01.01.2018, pe toată perioada cât sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea acestui drept şi a menţinerii dispoziţiilor legale care instituie acordarea majorării salariale menţionate anterior, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare la aceste drepturi, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel, aceasta se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 25.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1682/2021 din 25.11.2021Amânare de pronunţare pentru data de 25.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2021Amânare de pronunţare pentru data de 11.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2021aAministrare probe
Incheiere de sedinta din 16.06.2021