Dosar 2621/307/2020 din 28.05.2021

rezoluţiune contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2621/307/2020
Data dosar:
28.05.2021
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
rezoluţiune contract
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 8:30

    Complet: Complet civ nr.12N apel dr.com,ff,min fam(fost 5N)
  • Schimbat total

    Admite apelul declarat de apelanta T O A, în contradictoriu cu intimatul S A-C, împotriva sentinţei civile nr. 650/07.04.2021, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosar nr. 2621/307/2020 pe care o schimbă în tot astfel: Admite cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul. Rezoluţionează contractul încheiat de către părţi la data de 19.08.2019 şi obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 2000 Euro reprezentând arvună şi dobânda legală aferentă începând cu data de 04.07.2020 şi până la achitarea sumei datorate. Obligă pârâtul intimat să achite reclamantei apelante suma de 2888 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fondul cauzei şi în apel. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş, Secţia I-a civilă. Pronunţată azi, 03.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 611/2021 din 03.11.2021
  • Sedinta din data de 20.10.2021 la ora 8:30

    Complet: Complet civ nr.12N apel dr.com,ff,min fam(fost 5N)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză pentru data de 03 noiembrie 2021, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD