B***** A***********
ReclamantC*** J******** D* P***** A***
PârâtAdmite contestaţia formulată de către reclamanta B***** A***********, CNP împotriva pârâtei C*** J******** D* P***** A***, cu sediul în şi în consecinţă : Anulează Decizia nr. 242602 emisă la data de 17.06.2021 de către pârâtă şi obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie de limită de vârstă ale reclamantei, cu valorificarea la determinarea punctajului mediu anual, inclusiv a veniturilor salariale lunare realizate şi sporurilor indicate în Adeverinţa nr. 689/04.03.2021 eliberată de S.C. DEPOZITUL ARHIVELE TRANSILVANIA S.R.L. (ARHIVATORUL) Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în data de 19.01.2022, în condiţiile prevederilor art. art. 402 Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 62/2022 din 19.01.2022