Dosar 26245/212/2021 din 05.10.2021

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26245/212/2021
Data dosar:
05.10.2021
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.06.2022 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 31
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta *** în contradictoriu cu pârâta *** şi intervenientul forţat ***. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 594, 07 lei, reprezentând diferenţă despăgubire, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, de la data de 12.01.2021 şi până la data plăţii efective a debitului principal. Respinge în rest pretenţiile reclamantei, ca neîntemeiate. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 93, 7 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.06.2022.

    Hotarare 7698/2022 din 22.06.2022
  • Sedinta din data de 07.06.2022 la ora 10:30

    Complet: C31
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.06.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022
  • Sedinta din data de 22.03.2022 la ora 10:30

    Complet: C31
  • Amână cauza

    pentru a se depune dosarul de dauna

    Incheiere de sedinta din 22.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD