N*** N****** V******
ApelantC****** N******** P***** C********** I*********
Apelant PârâtAdmite în parte apelul declarat de reclamantul N.N.V., împotriva sentinţei civile nr. 483 din 22.10.2020 a Tribunalului Cluj, Secţia Civilă, pronunţată în dosar nr. 2626/117/2019, pe care o schimbă în parte, cu privire la numărul de puncte cuvenite reclamantului, care se stabileşte la 2.391.088 puncte, în loc de 1.397.216,4 puncte, reprezentând măsuri acordate în compensare. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată. Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta C.N.C.I., în contra aceleeaşi sentinţe. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 octombrie 2021.
Hotarare 308/2021 din 20.10.2021Suspendă judecarea cauzei, în temeiul art. 520 alin. 4 C. pr. civ., până la publicarea în Monitorul Oficial al României a H.P. pronuntată de Î.C.C.J. în dosarul nr. 3464/1/2020.
Incheiere suspendare din 02.06.2021Amână judecarea cauzei, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 219/2020.
Incheiere de sedinta din 14.04.2021