D*** A***
ReclamantC******** J******* P******
PârâtS******* J******* P******
PârâtAdmite, în parte, acţiunea. Anulează, în parte, concursul din 22.10 – 25.0.2019, organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, pentru ocuparea unui post de asistent social, respectiv în ceea ce priveşte proba scrisă şi interviul. Obligă pârâtul la reorganizarea concursului, în ceea ce priveşte proba scrisă şi interviul, pentru ocuparea unui post de asistent social, cu respectarea prevederilor Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin HG nr. 286/2011. Respinge, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.03.2022.
Hotarare 273/2022 din 10.03.2022Repune cauza pe rol pentru termenul de 10.03.2022, ora 09.30, pentru când se citează părţile si se revine cu adresă către pârât să comunice întrebările şi răspunsurile de la proba orală ale numitului Cristinoiu Vasile. Pronuntata prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefă, astazi, 31.01.2022.
Incheiere de sedinta din 31.01.2022Amână pronunţarea la data 31.01.2022. Pronunţata prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 28.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.01.2022Amana pronuntarea la 28.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2022Amână pronunţarea la data de 24.01.2022, pentru a se depune concluzii scrise. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 10.01.2022. PROCES VERBAL Încheiat, astăzi, 17.01.2022, Având în vedere că în dosarele nr.5672/105/2018, 26335/281/2019*, 3719/105/2020**, 2948/105/2021 ?i 3108/105/2021a fost amânată pronun?are pentru data de 24.01.2022, care cade într-o zi nelucrătoare, s-a dispus amânare pronun?ării la data de 26.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2022Cerere de amânare justificată.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021Depunere înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 07.09.2021În vederea depunerii de înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 06.05.2021cerere de abţinere
Admite cererea de abţinere formulată de către d-na judecător Dumitru Iulia Florica. Constată incompatibilitatea d-nei judecător Dumitru Iulia Florica de a soluţiona prezentul dosar. Dispune înaintarea dosarului la compartimentul registratură spre repartizare aleatorie. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.03.2021.
Incheiere abtinere din 18.03.2021