C******** G*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 496/P/2021 din 20.09.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Neamţ ,prin care a fost trimis in judecată inculpatul C******** G*******, xxxx pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin 1 NCP, cu aplicarea art. 38 alin. 2 din NCP. a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică , azi, 13.12.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara489/2021 din 13.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 13.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2021