R** B***** D*****
InculpatT**** I*** F*****
InculpatI.În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul T.I.F., cetăţenia română, studii 10 clase, necăsătorit, în prezent fără ocupaţie, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (în varianta încredinţării), faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 3 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare, În temeiul art. 91 C.pen., suspendă executarea pedepsei de 8 luni închisoare, sub supraveghere, pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C.pen., care se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabile, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 zile. Obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii va fi executată de inculpat în cadrul Primăriei comunei Botiza sau în cadrul unei unităţi de cult. Conform art. 91 alin. (4) din C.pen. raportat la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv: revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie; posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei. În temeiul art. 114 alin. 1 Cod penal raportat la art. 118 Cod penal, aplică inculpatei R.B.D., minoră la data săvârşirii faptei, cetăţenia română, studii 12 clase, necăsătorită, în prezent fără ocupaţie, fără antecedente penale, măsura educativă a supravegherii pentru o durată de 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 404 alin. 2 teza finală Cod procedură penală raportat la art. 67 alin. 2 coroborat cu art. 76 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, dispune ca supravegherea inculpatei să fie exercitată de către un consilier de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Maramureş. În temeiul art. 121 alin. 1 lit. e Cod penal, impune inculpatei obligaţia de se prezenta la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta. Supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se va face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Maramureş. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 123 Cod penal, referitoare la posibilitatea prelungirii măsurii educative ori înlocuirii măsurii cu o altă măsură educativă mai severă în cazul nerespectării cu rea-credinţă a condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse ori în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative stabilite. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare . În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 868 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, conform delegaţiei nr.3546/21.04.2021, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Roman Adrian . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 18.02.2022 prin punerea sentinţei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 35/2022 din 18.02.2022ap. 18.02.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.01.2022ap. 28.01.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2021stabileşte termen pentru pronunţare 30.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2021pentru a se reveni cu adresă la Serviciul de Probatiune Maramures
Incheiere de sedinta din 04.11.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 16.09.2021