O**** F******** G*******
CondamnatÎn temeiul art. 587 C.pr.pen., raportat la art. 59 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Constituţia României, admite cererea de liberare condiţionată formulată cu privire la petentul condamnat O**** F******** G*******. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 329/2011 emis de Tribunalul Arad în temeiul sentinţei penale nr. 249/2010 pronunţate de Tribunalul Arad, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 C.pen. din 1969. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.272 al.2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.09.2021.
Hotarare 2616/2021 din 29.09.2021