S* D**** S**
CreditorE*** F***** I************ I**********
DebitorE*** F*****
DebitorAdmite cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de creditoarea S.C. Dromf S.R.L., în contradictoriu cu debitorii E*** F***** Întreprindere Individuală şi E*** F*****. Obligă debitorii la plata către creditoare, în solidar, în termen de 30 de zile de la comunicarea ordonanţei, a sumei în cuantum de 22.491,85 lei reprezentând debit restant. Obligă debitorii la plata către creditoare, în solidar, în termen de 30 de zile de la comunicarea ordonanţei, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere, aferente debitului principal, calculate de la scadenţa fiecărei facturi în parte şi până la plata efectivă a debitului restant. Obligă debitorii să plătească, în solidar, creditoarei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată astăzi, 07.01.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 63/2022 din 07.01.2022Amână pronunţarea la data de 07.01.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.12.2021Amână pronunţarea la data de 24.12.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2021T: 16.12.2021, ora 9, în vederea îndeplinirii procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021