I*** C*********
PetentÎn baza art. 168 Cod penal admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul I*** C*********, şi în consecinţă: Dispune reabilitarea judecătorească a petentului I*** C********* cu privire la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni stabilită în sarcina sa prin Sentinţa penală nr. 85/15.11.1989, pronunţată de Judecătoria Babadag în dosarul nr. 633/1989, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia penală nr. 29 din 25.01.1990, pronunţată de Tribunalul Tulcea, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 211 alin. 1 vechiul Cod penal. Constată incidente prevederile art. 165 Cod penal cu privire la condamnarea de 2 ani închisoare dispusă în sarcina părţii prin Sentinţa penală nr. 334/20.11.1997, pronunţată de Judecătoria Babadag în dosarul nr. 1552/1997, definitivă la data de 02.12.1997 prin neapelare, pentru comiterea infracţiunii prev. art. 37 alin. 1 din Decretul 328/1966 cu aplicarea art. 37 lit. b vechiul Cod penal. În baza art. 537 Cod procedură penală dispune efectuarea menţiuni pe hotărârea de condamnare. La rămânerea definitivă a hotărârii, o copie se comunică cu IPJ Timiş în vederea efectuării menţiunilor în cazierul judiciar. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minuta hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 12 octombrie 2021.
Hotarare 764/2021 din 12.10.2021Amână pronun?area la data de 12.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2021Stabileşte termen la data de 28.09.2021, pentru deliberare şi pronunţare prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2021În temeiul art.353 alin.(10) Cod pr.penală preschimbă termenul de judecată fixat prin programul Ecris pentru data de 14.09.2021.