P******* M*********** T**** J**
Apelant PârâtP******* M**** A***** R****** D* U*** G***
Apelant ReclamantM********* T**** J** P*** P*****
Apelant PârâtD******* D* S******* P****** G***
Apelant PârâtRespinge apelul declarat de către apelanta reclamantă. Admite apelul declarat de apelanţii pârâţi D******* D* S******* P****** G*** şi Municipiul Târgu - Jiu prin Primar, succesori ai pârâtei Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu-Jiu. Schimbă în parte sentinţa în sensul că , admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D******* D* S******* P****** G*** cu privire la cererea privind acordarea stimulentului de risc, pe care o respinge ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind acordarea stimulentului de risc formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Târgu - Jiu prin Primar şi Primarul Municipiului Tg-Jiu, în calitate de succesori ai pârâtei Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu-Jiu. Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei icare nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, astăzi, 28.03.2022.
Hotarare 693/2022 din 28.03.2022Amănă cauza la data de 28.03.2022, ora 09:30, în vederea comunicării cererilor de apel.
Incheiere de sedinta din 17.01.2022Amână cauza la data de 17.01.2022, ora 10:30 pentru a se comunica cererea de introducere în cauză a Mun. Târgu Jiu prin Primar şi a Primarului Municipiului Târgu Jiu, către apelanta reclamantă, pentru a-şi exprima poziţia procesuală.
Incheiere de sedinta din 29.11.2021acordă termen pentru a se solicita relaţii apelantei pârâte DPPS- din cadrul Consiliului Local Tg.Jiu.-
Incheiere de sedinta din 20.09.2021