C****** L********
Intimat ReclamantI************ G****** A* J*********** R*****
Recurent PârâtD******* G******* D* J******* A M*********** B********
Recurent PârâtÎn temeiul art. 517 alin. (1 ind. 1) din Codul de procedură civilă, suspendă judecata până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei ce se va pronunţa în dosarul nr. 1847/1/2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru solu?ionarea recursului în interesul legii. Cu drept de recurs pe tot parcursul suspendării procesului. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sanc?iunea nulităţii. Pronunţată azi, 20 octombrie 2022, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere suspendare din 20.10.2022Pentru a se publica Decizia nr. 10 a Î.C.C.J. (d. 159/1/2022), respectiv pentru a se preciza obiectul recursului, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.10.2022, pentru când părţile prezente au termenul în cunoştinţă în temeiul prevederilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ., iar partea lipsă la termen se va cita. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.03.2022.
Incheiere de sedinta din 31.03.2022